Un articol de Howard G. Charing , tradus si postat cu acordul autorului.
Multumim Ioanei-Maria Iliut pentru traducere
Copyright traducere romaneasca : http://www.nierika.ro/

Un vindecător şi chirurg paranormal care lucrează în Baguio este Placido Palitayan. Este un chirurg paranormal extrem de sigur şi talentat. A fost un privilegiu să îl întâlnesc, să îl intervievez, să fac filme despre el şi să lucrez cu el. Am filmat un interviu întreg cu Placido, iar aceasta este transcrierea după câteva sesiuni de vindecare în cadrul cărora Placido a operat trei oameni (inclusiv pe mine):

Howard: Poţi să îmi spui mai multe despre vindecara şi chirurgia paranormală pe care tocmai le-ai practicat şi pe care le-am filmat?

Placido: Nu sunt un doctor, aşa că este foarte dificil să fac o descriere sau să dau o explicaţie medicală. În procesul de vindecare, atunci când vindec, vindec cu toată fiinţa mea; mintea, inima şi sufletul meu se roagă pentru ca Dumnezeu să mă ajute.

Acest mister este puterea, sau energia, sau ceea ce numim Dumnezeu. Trupurile noastre sunt complexe şi au adesea probleme cauzate de sentimente. Toată lumea păţeşte acest lucru; nimeni nu este perfect sănătos. Dar mintea noastră într-o conexiune cu El (arată în sus), face miracole, minut de minut în vieţile noastre.

Howard: Când îţi începi vindecarea aşa cum tocmai am văzut, îţi spui rugăciunile şi meditezi, iar această putere exterioară intră în tine, ca mai apoi să începi să deschizi corpul persoanei. Acesta este modul în care vezi tu lucrurile?

Placido: Da, ceva de genul acesta. Înfăptuiesc vindecarea, nu mă gândesc la mine, sau la orice altceva. Doar slujesc, aşa încât puterea divină să lucreze prin mine, pacientul trebuie doar să se relaxeze, să îşi deschidă mintea, să nu se gândească la probleme, aşa încât energia divină să lucreze prin întreg sistemul corpului său.

Howard: Înţeleg. Aceste lucruri sunt similare cu ceea ce am auzit şi de la alţi chirurgi paranormali.

Placido: Acesta este modul în care funcţionează vindecarea.

Howard: Eu m-am simţit foarte relaxat, foarte deschis când ai lucrat pe mine, iar acum mă simt mult mai bine, mult mai curat.

Placido: Ştiu.

Howard: Aş vrea să îţi pun câteva întrebări. Aşa cum am discutat, eu aduc grupuri de vestici în Filipine, iar ei ar dori să ştie mai multe despre vindecător, despre trecutul lui şamd. Poţi să îmi spui cum ţi-ai început munca de vindecare?

Placido: Cred că este un plan divin şi peste puterea mea de înţelegere. Eram foarte mic atunci când mi-am rupt degetele. Eram după ore la şcoală, împreună cu prietenii mei. A trebuit să îmi las prietenii acolo, deoarece era pe înserate, iar eu nu puteam vedea noaptea drumul către casă. Trebuia să cobor un deal, iar eu am alergat înspre casă, deoarece se însera foarte repede, am căzut, m-am rostogolit în jos şi m-am lovit cu degetele de un bolovan. Degetele mi s-au dat complet pe spate (arată cum). În mintea mea, deoarece eram foarte mic, aveam numai nouă ani, m-am gândit că mi-am distrus mâna. Puteam să mai fac doar un singur lucru, şi anume să mă rog. Nu a fost ceea ce învăţasem la biserică, sau ceea ce mă învăţaseră ceilalţi. M-am rugat adânc în sufletul meu, o rugăciune foarte scurtă, nici acum nu pot să îmi amintesc ce am spus atunci, dar a fost din suflet. Dintr-o dată, după rugăciune, mi-am frecat mâna, am scuturat-o şi era refăcută perfect.

Întors acasă, nu am putut vorbi şi eram foarte uimit de ceea ce se întâmplase. Nu credeam că Dumnezeu făcuse acel lucru. A doua zi când m-am dus la şcoală, profesoara m-a întrebat: “Placido, vrei să răspunzi la întrebare?” O puteam auzi, dar nu puteam vorbi. Eram în ceea ce unii numesc transă. O transă despre care nimeni nu ştia de unde provenea. Profesoara s-a apropiat de mine şi şi-a trecut mâna prin faţa mea. Ştiam ceea ce făcea, dar încă nu puteam să reacţionez. Doar când m-a atins, am putut să răspund: “Da, doamnă”, doar atunci am redevenit conştient.

Din acel moment, nu am mai putut merge la şcoală, pentru că lumea spunea că sunt nebun! Aşadar, m-am retras în munţi, în singurătate. În munţi nu e nimeni, numai trestie de zahăr. Astfel, nu făceam altceva decât să beau din trestia de zahăr şi să mă gândesc. Ştiam că trebuie să fiu nebun; îmi spuneam: “Ce fac aici, doar mănânc trestie de zahăr”. Nu puteam nici urina din cauza faptului că băusem prea mult zahăr din trestia de zahăr. Ştiam că trebuia să beau altceva, pentru că altfel mi-aş fi distrus sănătatea. Şi acesta a fost începutul a ceea ce se numeşte acum “conştiinţă spirituală”. Iar după asta, oricând vedeam oameni, puteam să văd dacă erau bolnavi sau nefericiţi. Mi-am dat seama şi de faptul că puteam să le vorbesc în moduri care îi făceau să se simtă mai bine sau să fie fericiţi. Ei îmi spuneau: Nu eşti nebun, pentru că găseşti răspunsuri la problemele noastre”. Spuneam că nu ştiu cum, dar fiind tânăr şi neavând nimic de pierdut, spuneam doar ce vedeam, iar ei au început să mă creadă.

Când au venit misionarii şi au vorbit despre Dumnezeu,m-am simţit atras ca de un magnet de cuvintele lor şi m-am apropiat de ei. I-am întrebat dacă puteam să merg cu ei; atunci când vizitau alte comunităţi, eu atingeam oamenii, iar aceştia se însănătoşau. Mi-am dat seama de faptul că vindecarea despre care se vorbea în Biblie, mi se întâmpla mie. Mai târziu, misionarii au devenit invidioşi pe mine, pentru că, atunci când vorbeam, oamenii mă plăceau şi se adunau în jurul meu, nu al misionarilor.

Astfel misionarii nu au mai vrut să îi însoţesc, iar eu am redevenit singur, simţindu-mă de parcă nimeni nu m-ar fi plăcut. Oricum trebuia să lucrez, pentru că aici, în Filipine, trebuie să munceşti pentru a putea mânca. Munca mea era foarte grea, săpam, spărgeam bolovani, muncă fizică de acest gen. Este o poveste lungă, dar atunci a apărut un mare vindecător paranormal, Eleuterio Terte (el a fost primul chirurg paranormal), apoi Tony Agpoa, Ricardo Gonzales iar ei toţi au dorit să lucrez împreună cu ei. Am spus că nu pot să mă împart în trei. Oricum am decis să lucrez împreună cu Gonzales (el mi-a făcut cea mai bună ofertă!). Eram încă foarte tânăr şi nu vorbeam încă limba engleză. Am călătorit împreună cu Gonzales în Australia în August 1958. După aceea am putut să îmi completez, să îmi desăvârşesc educaţia.

Howard: Pot să te întreb câţi ani ai?

Placido: 65

Howard: Ascultându-ţi povestea, este evident faptul că abilităţile de vindecare s-au dezvoltat în decursul anilor, iar tu îţi practici munca cu mare încredere. Ai început cu vindecare “magnetică” şi paranormală?

Placido: La începutul studiilor mele cu Gonzales, am mers într-o comunitate tribală de “head-hunters” (vânători de capete). Unul dintre ei avea o mare tumoră, iar eu am început să ating (masaj magnetic) acea zonă şi imediat corpul s-a deschis şi a început să ţâşnească şi să curgă sânge. Nu ştiam de ce şi cum se întâmplase acest lucru, pentru că eu doar atingeam corpul. Atunci am privit în spate, iar şeful de trib îşi ridicase mâna şi ţinea în ea un os mare, vroia să mă omoare. Trebuie că s-a gândit că înjunghiasem pacientul atunci când începuse să ţâşnească sângele. Şeful de trib vroia să îmi taie capul (erau vânători de capete!), dar osul s-a rupt în jumătate iar el nu a putut să îşi mişte mâna. Atunci a văzut că nu mai era sânge şi că rana se vindecase complet. Pacientul se ridicase şi râdea. Şeful de trib a râs şi a spus că ar trebui să stau acolo, împreună cu familia lui. Am spus “Nu, mulţumesc, locul meu nu este aici, eu aparţin oamenilor care au nevoie de ajutorul meu.”

Howard: Măcar ţi-ai făcut acolo prieteni buni. Aşa cum se spune, este bine să fii în termeni buni cu vânătorii de capete!

Placido: Da, el a vrut să mă omoare, după care a devenit un prieten bun. După aceea am venit în Baguio şi m-am alăturat vindecătorilor. Nu am mai practicat chirurgia paranormală, pentru că am crezut că acest lucru mi se întâmplase o singură dată. În Baguio l-am întâlnit pe Tony Agpoa care lucra cu sute de oameni. El mi-a spus: “Placido, sunt atât de obosit, este deja ora 5 şi mai trebuie să vindec atâţia oameni!” I-am spus că o să îl ajut, iar în 30 de minute i-am ajutat pe toţi oamenii care aveu nevoie de chirurgie paranormală. Eram foarte organizat, mă asiguram că fiecare om era pregătit şi făceam asta pur şi simplu. El a fost foarte surprins, “Cum ai făcut asta?”, m-a întrebat; “Toţi acei oameni într-un timp atât de scurt.”

Sunt foarte multe poveşti de spus, dar tot ceea ce îmi doresc este pacea. Dau sfaturi spirituale, nu vorbesc despre religie, pentru că pentru mine religia este făcută de om, “El” (şi arată în sus) prin munca Lui, este cel mai important lucru pentru mine. Trebuie să îmi antrenez fiul, pentru ca şi el să facă această muncă şi să mă ajute.

Howard: Ascultând la cele spuse de tine, se pare că cel mai important lucru este acest “sentiment”, ca şi copil, nu te-ai gândit la ceea ce se întâmplă, dar aveai un “sentiment”. Vreau să îţi mulţumesc pentru timpul tău şi pentru faptul că ţi-ai împărtăşit cu noi povestea şi aventurile, multe, multe mulţumiri pentru aceste lucruri.

Un articol de Howard G. Charing , tradus si postat cu acordul autorului
Multumim Ioanei-Maria Iliut pentru traducere
Copyright traducere romaneasca : http://www.nierika.ro/

Enigma lui Jun Labo.

Împreună cu colegul meu, Patrick Hamouy (de la Terapii Alternative), ne-am întâlnit cu Jun şi am fost oaspeţii săi la reşedinţa sa din regiunile muntoase de nord din Luzon, ale cărei locaţie şi altitudine în munţii Cordiella asigură temperaturi răcoroase şi plăcute în lunile fierbinţi şi extrem de umede.

Casa sa, care aducea cumva a palat oriental, cu pagode, grădini pe acoperiş, terase în terase, statui mari ce înfăţişau lei , vulturi, broaşte, gnomi, şi cu un amestec eclectic de picturi murale şi basoreliefuri ale unor simboluri antice chinezeşti şi ale războinicilor în luptă. Grădinile sunt pline de muguri şi arbori exotici tropicali şi, binînţeles pinii locali. June şi-a dedicat un „altar” şi primei sale maşini (un VW Beetle) în pământ.

Jun este o enigmă într-o enigmă, pe de o parte a fost (şi încă este) o figură politică de o influenţă semnificativă. El a fost primar în Baguio City şi de două ori guvernator al provinciei. El este faimos în întreaga lume în domeniul vindecărilor şi a apărut în filmul „Exploring the Unknown” (1977) narat de Burt Lanacaster.

Jun este de asemenea mândru pentru că a fost testat „oficial” de către doctori din SUA. A fost conectat la tot felul de monitoare la Universitaeta din Wisconsin şi a fosr observat de o echipă de medici şi chirurgi, iar vindecarea sa a fost declarată autentică. Aşadar, pe de o parte există omul Jun Labo, o personalitate extrovertită, cu o mare încredere în sine, un fost playboy care iese în evidenţă, politician şi celebritate, iar pe de altă parte există vindecătorul extraordinar de puternic Jun Labo.

Înainte de a începe sesiunile de vindecare, în care un număr de până la 40 de persoane beneficiază de vindecare individuală, Jun începe cu rugăciuni care includ ceea ce în şamanism s-ar numi chemarea puterilor celor „patru direcţii” şi arde beţişoare parfumate pentru a ridica energia şi vibraţia camerei în care are loc vindecarea. În acest moment, al rugăciunilor şi al meditaţiei, ce premerge sesiunea de vindecare, se simte o modificare sesizabilă, Jun se schimbă într-un fel şi poţi simţi că te afli în prezenţa a „ceva” „din altă lume”. Jun devine în acel moment (şi nu la figurat vorbind) un adevărat „călător între lumi”, un şaman adevărat cu toate mai puţin cu numele.

Jun insistă de fiecare dată că „sfântul duh” este cel care lucrează direct prin mâinile lui şi că el este doar un instrument. Iarăşi ajungem în situaţia în care încercăm să descriem în cuvinte misterul forţelor spirituale care înfăptuiesc vindecarea. Iar fără dubiu, „sfântul duh” este ceva ce are caracteristicile unei forţe sau puteri exterioare. Oricât de simplu ar fi să spunem că este o fiinţă invizibilă sau decorporalizată, aceste denumiri nu ar fi satisfăcătoare, chiar dacă experienţele mele mi-au indicat că asta este de fapt!

Îmi amintesc un incident concret din 2000 când lucram cu chirurul paranormal Roger Delin în Baguio. Mă duceam în fiecare zi la casa lui Roger şi stăteam cu el doar discutând şi bând ceai, iar el se ridica dintr-o dată şi spunea: „Să începem”. Oricum, în această zi, păream a aştepta mai mult decât de obicei. Deci l-am întrebat pe Roger de ce aşteptăm atât de mult, iar el mi-a răspuns „spiritul nu a venit încă, eu simt un brânci atunci când spiritul este aici”. În acel moment, am simţit ca şi cum cineva mi-ar fi dat o lovitură uşoară pe spate, m-am uitat în spatele meu, dar acolo nu era nimeni, în spatele meu era gol. M-am uitat la Roger, el a zâmbit şi a spus: „E timpul să începem!”

Jun s-a născut în 23 decembrie 1934 în Dagupan City în Pangasinan, Filipine. Părinţii săi făceau parte din “Union Espiritista Christiana de Filipinas” (o biserică spiritualistă care i-a format pe mulţi dintre numeroşii vindecători din Filipine). Mama lui Jun a fost o dentistă paranormală şi l-a obligat pe Jun să meargă la biserică duminica. Jun nu era pre fericit să îşi petreacă o parte din duminica lui la biserică şi obişnuia să se furişeze afară pentru a se juca cu prietenii lui. Ca şi notă interesantă, toţi chirurgii paranormali din Filipine pe care i-am cunoscut, fie că practică în Baguio sau Manila, toţi provin din provincia Pangasia, o altă enigmă per se. Într-o duminică, Jun a rămas paralizat în timpul unei ceremonii religioase. Într-o stare de şoc amestcată cu frica, el a fost martorul primei sale viziuni cu Isus. Aceasta a fost prima întâlnire a lui Jun cu Isus, care avea să îi devină unul dintre ghizii săi spirituali pentru toate vindecările. Prima lui experienţă de vindecare a avut loc atunci când o însoţea pe mama sa la o plimbare religioasă. O femeie s-a prăbuşit şi Jun a început să îi frece pieptul din instinct. Sângele a început să ţâşnească iar Jun a fugit înspăimântat. Lumea adunată acolo l-a adus înapoi şi l-a rugat să termine vindecarea. Jun a continuat să frece pieptul femeii, iar aceasta şi-a revenit complet.

Tehnicile de diagnoză ale lui Jun

Pentru a afla care este boala de care suferă pacientul, Jun ţine o coală de hârtie în faţa pacientului şi o foloseşte ca pe o formş de radiografie paranormalş. Prin ea, el poate să vadă pete înăuntrul corpului pacientului. Dacă petele sunt închise la culoare, atunci boala este gravă (locaţia tumorilor i se arată). Dacă petele sunt luminoase, atunci boala nu este gravă.

În filmul pe care l-am menţionat mai devreme, Jun opera un pacient din Filipine, care avea probleme la ochi. Pentru a-l diagnostica pe pacient, Jun a folosit coala sa de hârtie ca şi radiografie, iar făcând asta, a observat ceva în gâtul lui Alan Newman (producătorul documentarului) care stătea în spatele pacientului. După o operaţie de succes pe pacientul filipinez, el l-a rugat pe Alan să se întindă şi l-a operat la gât, scoţând o cantitate mare de puroi din gât. Newman a confirmat ulterior că avea probleme cu gâtul de 8 ani dar nu spusese nimănui. După operaţie, Newman a putut din nou să respire fără probleme pentru prima dată în 8 ani de zile.

Experienţele mele personale cu Jun Labo

L-am cunoscut pe Jun Labo pentru prima dată acum trei ani, când treceam printr-o perioadă de letargie continuă şi lipsă de energie. Jun a pus o coală de hârtie la câţiva inci distanţă de mine şi apoi, repede şi fără a soune un cuvînt, mi-a deschis trupul cu mâna sa. Nu am simţit durere sau discomfort, doar o senzaţie de a fi atins. El a scos o bucată de ţesut amestecat. Când m-am uitat din nou, pielea mea se închisese la loc. După aceea i-am spus că zona sinusurilor îmi era blocată, iar el, imediat şi fără un cuvânt, şi-a băgat degetul în nara mea şi l-a apăsat în sus. Apoi şi-a retras degetul împrună cu o bucată de 3 inci de secreţii de textura cauciucului şi de grosimea degetului meu mare. Şi aceasta a fost, o procedură care, dacă a durat 10 minute. L-am întrebat care este problema cu pieptul meu şi mi-a răspuns că una dintre valvele inimii mele este blocată. i-am părăsit casa respirând cu uşurinţă şi plin de energie, un moment de adevărată înălţare.

Într-una dintre vizitele mele recente la Jun, am menţionat faptul că îmi simţeam gâtul blocat. El a îndepărtat de acolo o excrescenţă necanceroasă de mărimea unei mandarine, după care a mai făcut o deschizătură din care au curs o cantitate semificativă de puroi gros şi flegmă. Patrick, care filma aceste lucruri făcea în aceste momente nişte comentarii referitoare la factorul „bleah” a ceea ce se întâmpla! Am fost martorul şi am filmat operaţii făcute pe Patrick.

Iar cum vechea platitudine spune că o poză face cât o mie de cuvinte, voi face publice unele dintre filmările noastre, aşa încât oamenii să poată vedea (şi auzi) singuri.Când am discutat cu Jun despre şamanism şi despre felul în care şamanii vindecă, el a rezonat în mare parte cu cele spuse de mine şi se simţea acasă cu acele lucruri, chiar dacă el nu se defineşte ca fiind un şaman . Jun are dorinţa de a instrui vindecători şi este cofondatorul, împreună cu Patrick (care este vicepreşedinte) a şcolii Internaţionale de Vindecare şi Dezvoltare Metafizică, ce va fi înfiinţată în Baguio.

Am fost invitat să fiu vicepreşedinte asociat şi atât eu cât şi Patrick vom aduce oameni interesaţi de a primi învăţături de la Jun, cât şi de a învăţa şi de a fi pregătiţi în această formă de vindecare metafizică. Jun îi supune unui test învăţăceilor săi sau vindecătorilor aspiranţi (sunt fericit că l-am trecut). Ia degetul arătător al persoanei, suflă asupra lui, face o rugăciune şi apoi trece degetul persoanei pe corpul unui pacient. Degetul care se mişcă de-a lungul corpului face o deschizătură din care ţâşneşte sângele. Deschizătura se închide imediat ce degetul se mişcă (am înregistrat şi acest lucru).

Howard G. Charing este recunoscut pe plan international pentru workshopurile sale de samanism. A lucrat cu unii dintre cei mai respectati si deosebiti samani si vindecatori din Anzi, din jungla amazoniana si din Filipine. El organizeaza calatorii de studiu in jungla amazoniana si este autorul cartii “Shaman, spiritul plantelor” (Destiny Books SUA),publicata si in limba romana la editura Elena Francisc Publishing . Howard a venit in Romania de 6 ori pana acum si a tinut seminarii experientiale de vindecare shamanica . Detalii despre aceste seminarii si despre urmatoarele evenimente shamanice din Romania gasiti pe http://www.nierika.ro/ .

Un articol de Howard G. Charing , tradus si postat cu acordul autorului
Multumim Ioanei-Maria Iliut pentru traducere .
Copyright traducere romaneasca : www.nierika.ro

Chirurgii “cu mainile goale” sau “paranormali” din Filipine sunt una dintre cele maide lunga durata enigme ale timpurilor moderne. Au existat multe controverse legate de asa zisii vindecatori miraculosi din Filipine. Abilitatea lor de a deschide corpurile oamenilor sfideaza nu numai stiinta conventionalaci si provoaca ceea ce noi numim in mod conventional “realitate”.Cum se poate deschide si inchide corpul uman doar prin atingere? Cum pot deveni obiectele solide permeabile pentru a-i permite mainii sa se miste prin ele?

Pentru o persoana Vestica, educata in cadrul unei paradigme structurate si formate pe gandirea rationala, este nevoie de un mare efort al imaginatiei pentru a fi pe deplin deschis la posibilitatea existentei acestui fenomen. Nu este numai o provocare pentru sensibilitatile individuale, ci si a gandirii noastre, care a fost formata de mostenirea stiintifica a lui Descartes si a lui Newton.

Este o provocare imensa pentru realitatea consensuala in care doar ceea ce este material, solid, tangibil este prin urmare real. Inefabilul a ceea ce nu poate fi masurat este expediat, catalogat ca fiind “ciudat” si exclus din cultura Vestica. Societatea noastra a negat intotdeauna practicile indigene de vindecare. Probabil ca acest lucru se intampla pentru ca nu avem o intelegere sau o explicatie a principiilor ce stau la baza acestor practici de vindecare. A privi activitatile samanilor, vindecatorilor populari si, bineinteles a chirurgilor “cu mainile goale”, ca fiind “superstitii primitive”, este o solutie mult mai convenabila.

Paradigma stiintifica actuala este teoria cuantica, un model ce ne dezvaluie un univers intr-adevar curios, in care nimic nu poate fi masurat de fapt, deoarece insasi actiunea masuratului modifica natura materialului, iar observatorul nu este separat de obiectul observat.

Oricum am privi acest fapt, “obiectul” nu exista de sine statator . Alegerile pe care le facem si comportamentul nostru ca si observatori sunt celece ii confera realitate si, chiar si atunci, modul in care privim obiectul respectiv, il modifica. Trebuie sa recunoastem faptul ca realitatea obiectiva devine in esenta un concept eronat, iar constiinta ca atare este un instrument in creerea realitatii. Astfel, dupa cum spunea Albert Einstein “realitatea este o iluzie, si inca una persistenta”.

Daca pastram in minte aceasta notiune, daca privim scopul de baza al unui ritual, al unei ceremonii sau a unei rugaciuni, el este de a produce o schimbare, sau de a influenta modul in care realitatea se desfasoara. Aceasta schimbare este menita de obicei sa imbunatateasca circumstantele unei persoane sau a unui grup de persoane, in mod obisnuit vindecarea, aducerea influentelor benigne, etc. Pentru a extinde acest fapt, “procedurile” si “regulile” unui ritual sunt in foarte multe aspecte, identice cu “regulile” mecanicii cuantice, iar dimensiunea spirituala inefabila este de fapt o actiune rationala a constiintei noastre pentru a afecta undele probabilitatii transiente, care genereaza realitatea in timp si spatiu.

Din aceasta perspectiva, ceea ce fac samanii si vindecatorii, devine cu totul rational, iar o ceremonie sau un act de vindecare este un “act al intentiei ce opereaza la nivel cuantic”, iar aceasta intentie este o expresie a dorintei noastre constiente de a modifica realitatea, folosind principiile mecanicii cuantice.

Totusi implicatiile acestul fapt inseamna ca samanismul si operatia chirurgicala paranormala psihica pot fi explicate in termenii fizicii moderne. Chirurgii psihici si samanii modifica realitatea locala (pacientii lor) prin ceea ce se numeste putere “spirituala”, ce opereaza la nivel cuantic.

Procesul operatiilor paranormale este rationalizat de un fost profesor de fizica si chimie al Universitatii din Dortmund, Dr. Alfred Stelter. El defineste procesul operatiilor lipsite de durere, efectuate cu mainile goale astfel:
“Vindecatorii creeaza o forta sau o energie eterica foarte puternica in mainile lor printr-o concentrare intensa. Aceasta energie penetreaza materia la nivele celulare sau chiar subatomice, unde materia si energia sunt interschimbabile. Dupa acumularea fortelor eterice, energia magnetica coeziva (forta care tine celulele si corpul la un loc) este separata prin depolarizare. Apoi, dupa operatie, celulele trec inapoi in forma lor initiala”.

Vorbind acum dintr-un punct de vedere personal, eu simt intotdeauna, ca tot ceea ce se manifesta in lumea fizica, are o cauza sau o sursa. Faptul ca putem fi incapabili de a intelege, defini sau explica aceste lucruri pe cale rationala, nu este relevant, deoarece batranii si inteleptii spun ca “dovada consta in mancatul budincii”, iar in cei zece ani de cand lucrez si studiez in Filipine, am am ajuns mai departe de atat. Deci, chiar daca principiile mecanicii cuantice ne pot satisface mintea rationala si logica, acest lucru nu este relevant. In mod cert, chirurgii psihici si samanii nu isi privesc astfel lucrarea. Este intotdeauna o expresie a marelui mister. Daca il putem imbratisa ca pe un mister, acest lucru poate insemna ca putem patrunde in aceasta lume magica, unde realitatea nu este atat de solida pe cat credem. Cautarea disperata a raspunsurilor rationale ne poate tine cumva in afara si ne impiedica sa intram in aceasta lume misterioasa.

Traditiile ancestrale si cultura populara puternica din Filipine au creat mediul care a asigurat un climat de toleranta generala si de acceptare fata de vindecatorii traditionali, fata de samani si fata de chirurgii paranormali. Aceasta toleranta se extinde pana la ministerele guvernamentale, presedinti si, in mod curios, pana la puternica Biserica Catolica din Filipine. Intr-un ziar national a aparut un articol simpatetic intitulat “Preot vindeca prin puterea atingerii” (Philipine Daily Inquirer, 30 iulie 2007, Vol 22/Nr. 232), despre parintele Fernando Saurez. Unul dintre motivele pentru care a devenit o figura proeminenta este faptul ca, sotul presedintei Arroyo a fost unul dintre cei vindecati de catre preot anul trecut, an cunoscut si sub numele de: anul “recuperarii miraculoase”. Munca de vindecare a parintelui Saurez este recunoscuta si binecuvantata de catre ierarhia bisericeasca.

Locuitorii din Filipine au dobandit aceasta toleranta din vechile lor traditii, care au mentinut o acceptare si profunda credinta in existenta spiritelor naturii, numite anitos. Aceste fiinte magice rezida intr-o definitie extinsa a legaturilor cu lumea naturii. Chiar daca filipinezii se considera in principiu a fi rationalisti (la fel cum facem si noi), ei, ca si cultura, sunt mult mai pregatiti sa imbrptiseze intangibilul, enigmaticul si ceea ce noi cunoastem a fi dimensiunea metafizica si samanica a realitatii.

Acest punct de vedere este sustinut si de cercetarile facute de Organizatia Centrala pentru Studii Asiatice: “In timp ce crestinismul a fost religia majoritara in Filipine de la inceputul perioadei coloniale spaniole in 1565, acesta a fost amestecat intotdeauna cu practici si credinte animistice traditionale, oferindu-i catolicismului filipinez un caracter national particular. Alta caracteristca a religiei din Filipine, fie ca este vorba de Biserica Catolica, Protestanta sau de Islam, este ca practicile sale incorporeaza intr-un mod deschis practici si experiente animistice”.

Totusi exista o dorinta urbana puternica animata de interesele comerciale si financiare, de transformare intr-o societate de consum moderna, de tipul “shopping mall”, iar aceasta dorinta este cunoscuta sub numele “visul filipinez” (parte a visului consumerist global). Acest “vis” este concentrat in fapt pe marile arii urbane. Majoritatea populatiei locuieste insa intr-un mediu rural.
Exista de asemenea o prapastie vasta intre clasa de mijloc din mediul urban si locuitorii tinuturilor rurale provinciale. Populatia care traieste izolata in asezarile urbane si in afara provinciilor, are o relatie mai bogata si mai intima cu lumea naturii. Mai mult decat atat, exista adeseori distante considerabilepana la facilitatile medicale moderne, si nu in ultimul rand, nu sunt suficienti bani pentru a plati tratamentul medical modern si medicatia prescrisa. Acest lucru inseamna ca exista inca destula munca pentru vindecatorii traditionali asa cum sunt Albulayos (samani), Herbolarios (vindecatori cu plante) si Manghihilot (-cei ce “aseaza oasele”).

Pentru a vedea cateva dintre filmarile facute de Howard in Filipine anul trecut , puteti intra pe linkul de mai jos : http://www.youtube.com/user/philippineshealers

O informatie interesanta , cred eu : Jun Labo are peste 70 de ani , desi arata de 40 .

Howard G. Charing este recunoscut pe plan international pentru workshopurile sale de samanism. A lucrat cu unii dintre cei mai respectati si deosebiti samani si vindecatori din Anzi, din jungla amazoniana si din Filipine. El organizeaza calatorii de studiu in jungla amazoniana si este autorul cartii “Shaman, spiritul plantelor” (Destiny Books SUA),publicata si in limba romana la editura Elena Francisc Publishing . Howard a venit in Romania de 6 ori pana acum si a tinut seminarii experientiale de vindecare shamanica . Detalii despre aceste seminarii si despre urmatoarele evenimente shamanice din Romania gasiti pe www.nierika.ro .